Sunt o aparitie rara pe meleagurile gorjene. De cand am ales Timisoara ajung pe acasa din Pasti in Craciun si o zic la modul propriu. Si totusi mocneste dorul de a vorbi cu perfectul simplu sau de a ma simti ca un musafir in propria-mi casa. Cand se intampla minunea de a le zice saru`mana alor mei ziua respectiva e o reuniune la ``gura sobei``.
Prefer sa merg la sat decat sa zac in Tirgu jiu, sunt satula de beton si claxoane. Satul copilariei mele se numeste Polovragi ( eu ii zic Polul celor Dragi) si este situat langa obrazul muntelui in apropiere de judetul Valcea (accesul este floare la ureche si se face de pe DN 67 ce leaga Tg-jiu de Rm Valcea).
Am fost un prichindel energic caruia ii placea sa zburde descult prin tarana si sa manance fructele necoapte (sa nu mai zic nespalate) spre disperarea bunicii.Imi placea sa ma joc de-a fermierul sau cowboy-ul( cred ca mi s-a tras de la serialul Dallas), sa il imit pe Tarzan si sa fac colectie de julituri si multe alte amintiri pe care le-am lasat la naftalina.
Daca as avea resurse si sutinere din partea mai multor persoane as porni o campanie prin care sa redescoperim bucuria de a merge in satul bunicilor (binecuvantati cei care au bunici la sat).
O sa revin cu un articol dupa ce voi ajunge acasa dar pana atunci merita sa luati in calcul si posibilitatea de a vizita Polovragiul daca sunteti in drum sau vreti cateva zile de liniste si trai eco: http://www.comunapolovragi.ro/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu