Scopul meu in viata nu este sa ma fac placuta sau usor de inghitit pentru indivizii care ma cunosc mai mult sau mai putin.Sunt genul care prefera sa ascute mai mult decat sa-si fluture priceperile sau realizarile.Socializez atat cat este necesar si asta daca ma simt in largul meu cu persoanele care ma inconjoara.Este un fel de scut de aparare pe care il imbrac.In modul acesta nu ma las ciuruita de posibilele dezamagiri ale universului uman.
Si totusi...ce se intampla atunci cand fiintele in prezenta carora nu te simteai un strain si renuntasesi la arma defensiva iti fac ferfelita moralul? Pana astazi credeam ca merita sa caut EU samburele problemei,sa vad unde am procedat incorect, cat la suta din vina imi apartine, de ce nu mi-am dat seama si multe alte intrebari care ma implicau DOAR pe MINE.
In schimb pentru ei -specimene inzestrate cu un gramaj redus de ratiune si sentimente -pe care ii cunosti de-o viata esti doar un prieten din culise sau un sufleur pe scena vietii lor.Esti piesa de rezerva in caz de "nu am incotro" sau vocea ce-i ajuta sa-si continue povestea propriului trai.
De azi mi-a recapatat respectul de sine prin decizia luata.Contul de credite a fost epuizat si nu am de gand sa mai acopar urmele ipocriziilor.Ma gandesc ca astfel de persoane impovareaza incercarea de a fi alaturi de cei care merita toata atentia mea.
Cu totii comitem stangacii, importanta este intentia de a le indrepta sau cel putin clarifica.
